Ismail Mohamen Abdulwahab, un băiat de 13 ani din Marea Britanie care a fost testat pozitiv pentru coronavirus, a murit, marți, au anunțat reprezentanții spitalului King’s College Hospital Trust din Londra în care copilul era internat. Puștiul a decedat singur, fără ca familia să-l poată vizita, din cauza COVID-19.
VEZI AICI: CUM TE POȚI INFECTA ÎN LIFTURI CU NOUL CORONAVIRUS ȘI CARE SUNT METODELE DE PROTECȚIE NECESARE
“Din păcate, un băiat de 13 ani care a fost depistat pozitiv pentru COVID-19 a murit, iar gândurile și condoleanțele noastre sunt cu familia în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului londonez, potrivit mediafax.ro.
“Ismail a început să prezinte simptome și a avut dificultăți în respirație și a fost internat la Spitalul Kings College. A fost pus la ventilație și apoi pus în comă indusă, dar a murit dimineață″, au declarat membrii familiei lui Ismail.
Numărul de decese cauzate de coronavirus în Regatul Unit a crescut cu 27 % pe parcursul unei zile, potrivit noului bilanț anunțat marți de autoritățile britanice, numpărul total al deceselor fiind de 1.789.
“Creșterea numărului de decese este profund șocantă, deranjantă (și) în mișcare”, a declarat șeful Cancelariei Guvernului britanic, Michael Gove, în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că nu este posibilă prezicerea unui nivel maxim.
CITEȘTE ȘI: CINE A ARUNCAT CORONAVIRUSUL ÎN LUME?! CUM A APĂRUT NOUL COVID-19, DE FAPT
“Depinde acțiunile tuturor. Putem întârzia acel vârf, putem aplana curba prin propriile noastre acțiuni”, a adăugat acesta.