Michael Laudrup, cel mai mare fotbalist al Danemarcei

Michael Laudrup este considerat oficial cel mai bun fotbalist din istoria Danemarcei, deşi singurul danez care a câştigat Balonul de Aur a fost Allan Simonsen, în 1977. Şi asta cu toate că a ratat şi cel mai mare succes din istoria fotbalului scandinav: cucerirea trofeului la EURO 1992.

Însă Michael Laudrup s-a distins încă de la începuturile carierei drept un jucător de clasă mondială. La doar 18 ani, era desemnat Fotbalistul Anului în Danemarca, în 1999, imediat după retragerea din activitate, a fost desemnat cel mai bun jucător străin din Primera Division din ultimii 25 de ani, apoi în 2000, a fost făcut cavaler, primind Ordinul Dannebrog, iar în 2013, a fost inclus de cotidianul Marca în cel mai bun 11 străin din istoria lui Real Madrid.

Născut pe 15 iunie 1964 la Frederiksberg, Michael a provenit dintr-o familie cu fotbalul în sânge: tatăl Finn a fost internaţional danez, unchiul Ebbe Skovdahl a fost un antrenor de succes în fotbalul scandinav, iar fratele său, Brian, a fost un atacant de top în anii ‘90 în Europa. Laudrup a început să joace fotbal la Kobenhavns Boldklub, unde antrenor era tatăl său, în 1981, iar un an mai târziu ajungea la Brondby. După ce a marcat 24 de goluri în 38 de meciuri, Laudrup a fost cumpărat de Juventus în 1983 pentru un milion de dolari, o sumă record la acea dată pentru un fotbalist danez.

Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de...

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Din 1982 şi până în 1998, Michael Laudrup a jucat de 104 ori, marcând 37 de goluri pentru naţionala daneză, alături de care a cucerit Cupa Confederaţiilor în 1995. Iniţial, el a evoluat ca atacant, dar apoi a devenit un mijlocaş ofensiv extrem de elegant, poate cel mai complet din toate timpurile, după cum spunea chiar fratele său, Brian.

În 1989, Michael Laudrup a plecat la FC Barcelona pentru a juca sub comanda idolului său din copilărie, Johan Cruyff. La gruparea catalană, Laudrup a avut parte de o perioadă de vis: patru titluri consecutive în Primera Division, între 1991 şi 1994, două trofee de cel mai bun jucător al anului în Spania, o Cupă a Regelui, două Supercupe ale Spaniei, dar mai ales prima Cupă a Campionilor Europeni din istoria Barcei, în 1992, şi Supercupa Europei. Însă anul 1992 a fost marcat şi de o mare dezamăgire pentru Michael: ratarea celei mai mari performanţe din istoria fotbalului danez, titlul european cucerit în Suedia, din cauza unor neînţelegeri pe considerente tactice cu selecţionerul Richard Moller Nielsen, apărute după meciul pierdut în preliminarii cu Iugoslavia, scor 0-2.

În 1994, Barcelona a ajuns din nou în finala Champions League, în faţa lui AC Milan, iar Michael avea ocazia de a-şi înfrunta fratele, Brian, care evolua la italieni. Numai că Johan Cruyff nu a mizat deloc pe danez, iar Barca a fost călcată în picioare de Milan, 0-4. Nemulţumit de noul său statut, Michael a decis să părăsească Barcelona pentru marea sa rivală, Real Madrid. Impactul a fost imediat: în primul Clasico după venirea sa pe Bernabeu, Realul a pulverizat-o pe Barca cu 5-0, acelaşi scor cu care catalanii câştigaseră în urmă cu un an, când Laudrup încă nu schimbase tabăra.

Michael Laudrup a plecat în 1996 în Japonia la Vissel Kobe, pe care a ajutat-o să promoveze în prima ligă, iar în 1997, a revenit în Europa, la Ajax Amsterdam, clubul pe care-l refuzase când avea doar 13 ani. În ultimul său sezon, Laudrup a realizat eventul campionat-cupă, iar cântecul său de lebădă a fost la Cupa Mondială din 1998. În Franţa, Michael Laudrup a condus Danemarca până în sferturile de finală, fiind inclus alături de fratele său, Brian, în echipa ideală a competiţiei. Partida sa de retragere a fost una memorabilă, 2-3 în faţa campioanei mondiale, Brazilia, la finalul căreia Laudrup a făcut anunţul oficial: „Acesta a fost ultimul meu meci din carieră. Dar a fost şi unul dintre cele mai bune, dacă nu chiar cel mai bun!”