Regizorul Stuart Gordon a murit, marți, la Chicago, de unde era de loc, la vârsta de 72 de ani. El a regizat mai multe filme horror, celebre în anii 80.
Stuart Gordon venea din lumea teatrului, prima companie de artă dramaturgică pe care a înfiinţat-o în 1968 fiind Screw Theater, cu care a pus în scenă o versiune anti-război şi controversată a povestirii Peter Pan, care a determinat arestarea lui şi a soţiei sale Carolyn Purdy pentru obscenitate.
Ulterior, ei au format Organic Theater care s-a menţinut în activitate timp de 16 ani şi care a dus la impulsionarea multor cariere, precum cea a regizorului David Mamet, care a pus în scenă în 1974 piesa „Sexual Perversity”, anunță Agerpres, citat de stiripesurse.ro.
„Re-animator” (1986) a reprezentat debutul ca regizor pe marele ecran al lui Stuart Gordon. Iniţial trebuia să fie o piesă de teatru, apoi un serial de televiziune şi care în final a devenit o peliculă pentru marele ecran. Combinaţia de „gore”, sânge din abundenţă, cu umorul negru au făcut din „Re-animator” un film-cult.
Au urmat, cu mai puţin succes, „From beyond” şi „Dolls”, care nu l-au determinat pe Gordon să renunţe, ci să schimbe registrul şi să dea marea lovitură cu comedia „Honey, I Shrunk the Kids”. Gordon a fost de asemenea unul dintre scenariştii filmului. A fost apoi producătorul părţii a doua, pentru a regiza ulterior o nouă versiune a povestirii (spin-off) pentru televiziune.
Totuşi, el nu a renunţat la pasiunea sa pentru genul horror şi de acţiune, lansând filme precum „Robot Jox” (1990), „Fortress” (1992), cu Christopher Lambert, sau comedia „Space Truckers”(1996), prezentată la Festivalul Sitges şi avându-l ca protagonist pe Dennis Hopper.
În 2011, el a adaptat filmul „Re-animator” într-un musical de succes.