Reprezentanții Federaţiei Române de Handbal, au decis să suspende până la finalul lunii toate competițiile de handbal organizate sub egida FRH din cauza pandemiei de Coronavirus.
„FRH consideră că sănătatea participanţilor la activitatea handbalistică şi nu numai, trebuie să primeze şi, ţinând cont de setul de măsuri luate în ultima perioadă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, de faptul că numărul persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 de pe teritoriul României este în creştere, decide suspendarea tuturor competiţiilor de handbal pe plan intern”, se arată în comunicatul oficial postat pe site-ul Federației Române de Handbal (FRH).
Totodată, federalii au anulat și participarea lotului naţional de tineret feminin la stagiul de pregătire de la Izvorani dar şi dubla cu Germania din perioada 15- 22 martie şi participarea la turneul internaţional din perioada 26-29 martie, în Rusia, precum şi participarea lotului naţional de cadete la Jocurile Mediteraneene, în perioada 8-12 aprilie 2020.
Nu în ultimul rând dubla dintre România și Polonia la nivel de senioare, meciuri contând pentru calificarea la EURO 2020, din Danemarca şi Norvegia, a fost amânată. Decizia în acest sens a fost luată de comun acord cu Federaţia Poloneză de Handbal, meciurile urmând a se ddispita în perioada 3/4 iunie, respectiv 6/7 iunie 2020.
Vă reamintim că pe lțngă handbal, și fotbalul este suspendat în România până la sfârșitul acestei luni din cauza pandemiei de COVID-19.