Noul antrenor al formației Dinamo București, Adrian Mihalcea, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că decizia FRF de a suspenda activitatea fotbalistică în România îl avantajează deoarece astfel va avea mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti echipa.
„Vom avea o perioadă mai lungă de pregătire, ceea ce mă mulţumeşte. O să vedem ce program o să facem, dacă vom putea fi în contact, dar o să aşteptăm deciziile următoare legate de aceste probleme mult mai grave.Sincer e o decizie pe care eu o aşteptam. Pentru că până la urmă sănătatea primează şi lucrul cel mai important este să nu avem aceste cazuri printre noi”, a declarat Adrian Mihalcea.
La rândul său, președintele „câinilor”, Florin Prunea a afirmat că în ciuda noilor reglementări, echipa nu-și va opri antrenamentele, acestea urmând a avea loc în baza de la Săftica.
„Prea multe noi nu avem de comentat, trebuie să ne adaptăm din mers, să vedem dacă ai voie să faci amicale sau nu. Să vedem cum evoluează această situaţie, sperăm să nu fie atât de gravă. Să vedem şi cu pregătirea cum o să fie, noi avem baza de pregătire la Săftica, avem toate variantele pregătite. Trebuie să ne adaptăm, nu avem ce face”, a declarat Florin Prunea.
Federația Română de Fotbal a anunțat, printr-un comunicat oficial, că toate competițiile de fotbal de pe teritoriul țării vor fi suspendate până la data de 31 martie din cauza pandemiei de coronavirus.
La reluarea Ligii 1, Dinamo vaa juca pe teren propriu în cea de-a treia rundă a play-out-ului Ligii 1 cu formația Chindia Târgoviște.