După remiza din prima etapă a play-off-ului Ligii 1 din deplasare, scor 2-2 cu FC Botoșani, șansele la titlul a FCSB au scăzut considerabil.
CFR Cluj, campioana en-titre și totodată formația care a intrat în play-off de pe primul loc, are șansa ca luni să se distanțeze la șase puncte de FCSB în cazul în care se va impune în duelul din „Gruia” cu Astra Giurgiu.
Or această distanță ar putea fi decisivă în economia luptei la titlu fiind greu de crezut că „roș-albaștrii” vor avea forța de a recupera ecartul. De altfel, Gigi becali, finanțatorul FCSB s-a resemnat în privința șanselor la campionat.
„Dacă nu vrea Dumnezeu să iau titlul, ce să fac, să lupt cu El? Dacă nu vrea Dumnezeu, nu-l iei. Dar poate vrea, să vedem”, a declarat Gigi Becali.
Finanțatorul FCSB a făcut haz de necaz după remiza de la Botoșani și a glumit pe seama faptului că partida ar fi fost una pe care ar fi aranjat-o cu Valeriu Iftime.
„Păi da, așa a fost convenția. Așa am vorbit cu Iftime, să se dea fundașii centrali la o parte și să dăm noi al doilea gol…Ce am vorbit eu cu Iftime s-a făcut. Dar după aia am vorbit cu el la pauză, hai, domne’, să facem egal. Din cauză că jucăm prost, facem haz de necaz. Măcar să râd și eu de alți oameni. Oricum râdeam la pauză, să nu mă mai supăr, să nu mă enervez. Eu rămân tot la părerea aia că a fost blat meciul ăsta, dar s-a făcut o greșeală. Și portarul lor prima dată a vrut blat, dar apoi n-a mai vrut să facă… Și mă iertați că l-am schimbat pe Petre la pauză”, a conchis Gigi Becali.
După remiza de la Botoșani, FCSB a rămas cu o singură victorie în acest an în Liga 1, cea din restanța cu FC Voluntari din deplasare, scor 2-1. În urma rezultatului din prima rundă a play-off-ului Ligii 1, FCSB a acumulat 23 de puncte și se află la egalitate cu Universitatea Craiova, fiind la trei lungimi în spatele CFR Cluj și la un punct de FC Botoșani.