FC Botoşani a tranșat la limită în favoarea lor derby-ul Moldovei cu Poli Iași, scor 2-1 (0-1) susținut pe teren propriu în ultima rundă a sezonului regular.
Rezultatul a fost suficient pentru ca echipa pregătită de Marius Croitoru să termine sezonul regular al Ligii 1 pe un incredibil loc 3, performanță istorică pentru moldoveni.
Poli Iaşi a deschis scorul prin suedezul de origine nigeriană Michael Omoh (min.30), acesta fiind și scorul după primul mitan. După pauză însă botoșănenii au întors rezultatul prin golurile înscrise de francezul Hamidou Keyta (min.47) şi croatul Marko Dugandzic (min.55), acesta ajungând la patru goluri în tot atâtea partide pentru moldoveni, reușitele sale fiind decisive pentru formația lui Croitoru, aducând 12 puncte în clasament.
Pentru FC Botoșani aceasta a fost cea de-a cincea victorie consecutivă în Liga 1 și a patra din 2020. În schimb, Poli Iaşi a pierdut toate cele patru partide din 2020 cu Mircea Rednic pe banca tehnică. Ieşenii nu au mai câştigat din octombrie, ajungând la 12 partide consecutive fără victorie, un egal şi 11 eşecuri, nouă dintre acestea fiind consecutive.
FC Botoșani a terminat astfel sezonul regular pe locul 3 cu 45 de puncte și va intra în play-off de pe locul 3 cu 23 de puncte, beneficiind de rotunjirea de 0.5 puncte. Echipa lui Croitoru pornește astfel la startul playoff-ului la egalitate cu Universitatea Craiova care are tot 23 de puncte și la trei lungimi de CFR Cluj, liderul plecând în play-off cu 26 de puncte.
De partea cealaltă, ieșenii pleacă la startul play-out-ului cu 11 puncte, formația lui Mircea Rednic având o misiune infernală în încercarea de a se salva de la retrogradare.