Un blogger din Rusia a decis să își crească popularitatea în mediul online, numai că planul său a fost unul șocant, informează Gândul, iar discuţiile pe marginea acestui subiect sunt aprinse. Tânărul respectiv s-a prefăcut că este infectat cu coronavirus și a provocat panică generală la metroul din Moscova.
Acum, respectivul blogger riscă 5 ani de închisoare, potrivit Russia Today, însă cei care au fost martorii scenei nu vor uita prea curând acele momente. Bloggerul a ajuns la metroul din Moscova pregătit pentru farsa pusă la cale. Era îmbrăcat în negru și avea o mască medicală pe față. A ales una dintre cele mai aglomerate linii ale metroului moscovit și, la un moment dat, s-a prăbușit la podea, simulând o criză.
Călătorii din vagonul respectiv, după ce, inițial unii dintre ei s-au grăbit să se apropie de blogger pentru a-i oferi ajutor, au fugit în timp ce strigau, panicați, ”Coronavirus! Coronavirus!” Panica s-a propagat cu rapiditate și, după ce trenul a oprit în stație, pasagerii au părăsit garnitura. Haosul creat a pus în pericol mulți călători, iar întreaga scenă a fost filmată.
Teribilistul blogger a fost identificat de autorități, numele său fiind Karomat Dzhaborov. Ulterior, polițiștii l-au arestat, fiind acuzat de tulburarea ordinii publice și de declanșarea panicii în spațiul public. (Citeşte articolul integral AICI)