La mai bine de trei luni de când a fost deschisă o anchetă pe numele Nicuşor Rotaru, polițistul din județul Olt care a fost acuzat de o femeie că a lovit-o brutal, șefii lui au luat o decizie. Victima și colegii bărbatului au fost surprinși de anunțul făcut.
Nicuşor Rotaru, poliţistul din Potcoava, care a bătut cu bestialitate o femeie ce venise să-i zugrăvească locuinţa, a fost concediat de IPJ Olt.
“În urma sesizării, la nivelul IPJ Olt s-a luat măsura destituirii poliţistului respectiv. Măsura poate fi contestată în instanţa de judecată”, a declarat reprezentantul Poliţiei.
Poliţistul din localitatea Potcoava, Olt, cercetat pentru că ar fi bătut o femeie, la sfârșitul lunii octombrie 2019, a recidivat. Agentul Nicușor Rotaru ar fi amenințat cu bătaia un adolescent din localitate, căruia i-ar fi transmis și mesaje.
“În această dimineață, un tânăr în vârstă de 19 ani, din orașul Potcoava, a sesizat faptul că, la data de 3 noiembrie, ar fi fost amenințat cu acte de violență, de către un polițist din cadrul Poliției orașului Potcoava, prin intermediul unor mesaje telefonice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, au declarat atunci reprezentanții IPJ Olt .
Poliţistul de la Potcoava a fost cercetat disciplinar pentru prima dată, în anul 2013. Atunci i-a fost ridicat dreptul de port-armă şi a fost sancţionat din cauza absenţei nemotivate de la serviciu. Agentul a lipsit din nou nemotivat de la serviciu şi în anul 2014 și a fost sancţionat cu reducerea salariului.
A treia cercetare disciplinară a poliţistului a fost în vara anului 2019, motivul fiind consumul de băuturi alcoolice la serviciu. Această cercetare nu a fost finalizată. Acum agentul de poliţie din Potcoava este din nou cercetat disciplinar, după ce a agresat o femeie și ar fi amenințat un tânăr.