Un tânăr de 31 de ani din localitatea Rodna, județul Bistrița-Năsăud, a ales să-și pună capăt zilelor. Acesta s-a spânzurat în garsoniera în care locuia. Vecinii au alertat poliția, care l-a găsit pe băiat în stop cardio-respirator.
Medicii au încercat 45 de minute să-l resusciteze, dar fără succes. Purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud a făcut primele declarații cu privire la tragedia care a avut loc.
„Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, dar după 45 de minute, din păcate, organismul bărbatului nu a răspuns la manevre. S-a declarat decesul la locul solicitării”, a transmis Ciprian Păcurar.
Poliția a demarat o anchetă. Pentru moment, nu este cunoscut motivul pentru care tânărul a ales să se sinucidă.
„În această seară a fost sesizat prin 112 faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat în anexa blocului în care locuia. La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 21 de ani, din localitate, care din păcate a decedat. Polițiștii Secției 7 sunt la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut evenimentul”, a spus și Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.