Miercuri seară, un incendiu a izbucnit în Timișoara. O casă a luat foc, iar flăcările s-au extins și la casa vecină. Casele erau lipite, iar una dintre ele aparține chiar Sorinei Manelista, fosta iubită a lui Nicolae Guță.
ISU Timiș a emis un comunicat prin care a anunțat incendiul, menționând și numărul echipajelor prezente pentru stinge focul. Partea superioară a unuia dintre imobile a fost afectata de incendiu pe o suprafață de 100 mp.
”Am fost solicitaţi să intervenim la pentru lichidarea unui incendiu la o casă din Timişoara, str. Nouă. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 3 autospeciale de stingere, o autoscara, 2 echipaje SMURD şi 20 pompieri. Incendiul se manifestă la partea superioara a imobilului pe o suprafata de 100 mp. Se acționează pentru limitare şi stingere”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.
Conform informațiilor pe care le-au oferit pompierii aflați la fața locului, focul s-a extins şi la casa alăturată, dar, în urma incendiului, nimeni nu a fost rănit, iar oamenii din cele două locuinţe s-au autoevacuat, a transmis și kanald.ro.