Polițiștii care au oprit în trafic o mașină, la ieșirea din Alexandria, au avut parte de un spectacol grotesc din partea șoferului, care se pare că se urcase la volan după ce consumase alcool. (VEZI ȘI: UN ȘEF DIN POLIȚIE, BEAT LA VOLAN, A REFUZAT SĂ OPREASCĂ LA SEMNALUL COLEGILOR)
Vijai, membru al clanului Mărmureaua, a fost protagonistul unor scene în care agenții au fost împinși, amenințați, iar individul a lovit cu pumnii și picioarele în mașina de poliție.
Potrivit IPJ Teleorman , bărbatul în vârstă de 40 de ani, domiciliat în județul Giurgiu, a fost depistat de către polițiști la data de 19.01.2020, în jurul orei 17:00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza municipiului Alexandria, prezentând halenă alcoolică.
Acesta a refuzat testarea cu alcooltestul și a început circul cu agenții. Polițiștii au reușit să-l imobilizeze în cele din urmă și bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Vijai și-ar fi demonstrat „talentele” și la Spitalul Județean Alexandria. Polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (VEZI ȘI: „CASCADORIE” ÎNTR-O LOCALITATE DIN DOLJ. UN ȘOFER BĂUT ȘI FĂRĂ PERMIS S-A URCAT CU MAŞINA PE GARDUL UNEI LOCUINŢE)