Un elev de 10 ani din Sighetu Marmației, județul Maramureș, a sunat, miercuri, la 112, reclamând că a fost sechestrat și a fost victima unui infracțiuni. Polițiștii au constatat că a fost vorba de un apel fals, iar reprezentanții familiei și învățătoarea au primit amendă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureș transmis, miercuri, în timpul căutărilor poliţiştii au concluzionat că este posibil ca apelantul să se afle în incinta unei unităţi de învăţământ sau într-un local public.
„Un băiat a alertat poliţia, prin numărul 112, că a fost sechestrat pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei. Apelantul striga după ajutor, precizând că cineva îl omoară, apoi a închis telefonul. Poliţiştii au format echipe de căutare şi au demarat activităţile specifice pentru găsirea şi salvarea băiatului, băiatul fiind căutat în mai multe zone de pe raza municipiului. După mai multe încercări de apelare a numărului de telefon de pe care s-a efectuat apelul la 112, nereuşite, din cauză că telefonul părea închis, la un moment dat telefonul a sunat, însă persoana care a răspuns nu a rostit nici un cuvânt. Întrucât se auzea gălăgie, poliţiştii au concluzionat că este posibil ca apelantul să se afle în incinta unei unităţi de învăţământ sau într-un local public”, se arată în comunicat.
Polițiștii l-au găsit pe băiat la şcoala unde învăța și au stabilit că fapta relatată prin apelul de urgenţă nu există.
„Totodată, s-a stabilit că, după ce a efectuat apelul în timpul pauzei, elevul şi-a setat telefonul pe mod avion şi nu a mai putut fi contactat”, au subliniat polițiștii maramureșeni.
Băiatul, în vârstă de 10 ani, mama acestuia, precum şi învăţătoarea copilului au fost duşi la sediul poliţiei, iar oamenii legii au amendat familia băiatului cu 2.000 de lei și pe învățătoare cu 200 de lei.