Un apel primit pe SNUAU 112, la ora 06.52, anunțat producerea unui accident rutier. Un autobuz ce transporta copii către școală a derapat și a ajuns în șanț.
Autobuzul transporta copii în localitatea Bencecu de Sus. A fost alertat Detașamentul 1 Timișoara și Punctul de Lucru Pischia.
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere, 2 echpaje SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, 15 pompieri și o ambulanță SAJ cu asistent.
S-au asigurat măsurile PSI necesare și prim ajutor.
Din informațiile inițiale, în autobuz, după spusele șoferului, se aflau 50 copii care nu au suferit traume.
La sosirea primului echipaj la intervenție, la fața locului se aflau doar 23 de copii și 2 adulți. O parte din copii, după producerea accidentului, au plecat de la fața locului prin mijloace proprii.
Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.