O tânără care prins crucea aruncată în mare, la Constanța, a rămas fără ea, după ce un alt participat la recuperarea crucii i-ar fi smuls-o din mână. Fata povestește cum ÎPS Teodosie i-a recunoscut victoria și a recompensat-o.
Una dintre cele trei cruci aruncate în mare de IPS Teodosie la Constanţa, pe 6 ianuarie, a fost prinsă de o tânără. Femeia acuză că un alt înotător i-a smuls-o din mână şi a lovit-o. Scandalul a continuat şi după ce au ajuns la mal, iar tânăra a apelat la ajutorul jandarmilor
„După slujba cea mare de sfințire a apelor, numită Bobotează, am înotat în Marea Neagră și am reușit să ajung prima la una din cele trei cruci aruncate de cître Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Eu am ajuns la cruce, am pus mâna pe ea, el a venit, mi-a luat-o din mână. Cei care erau cu ÎPS în barcă au văzut foarte clar că eu am luat crucea. Am ridicat-o, iar el a venit şi mi-a smuls crucea. I-am spus să mi-o dea înapoi şi a început să mă lovească cu pumnii şi picioarele, apoi a plecat de lângă mine”, spune tânara.
Zeci de comentarii au post postate, ulterior, tânăra fiind întrebată dacă ea este cea căreia un alt participat la recuperarea celor trei cruci i-a smuls obiectul din mână.
„Bravo, felicitări! A încercat să-ți fure cineva crucea dar ai fost fermă și ai reușit să-ți păstrezi trofeul”, scrie un participat la slujbă.
„Bravo, Anto!! Păcat de gestul
Victoria Antoanelei Manac a fost recompensată, deoarece ÎPS Teodosie a recunoscut victoria fetei. Antoanela Manac are 24 de ani și este sportiv profesionist, ea fiind componentă a Lotului Național de Triatlon și campioană națională și balcanică la Triathlon și Duathlon.