Acasă » Trending » Mihai Neșu, după ce a ajuns în scaun cu rotile: „Viața mea e mai de folos pentru cei din jur!”

Mihai Neșu, după ce a ajuns în scaun cu rotile: „Viața mea e mai de folos pentru cei din jur!”

De: Răzvan Scarlat 24/12/2019 | 14:17
Mihai Neșu, după ce a ajuns în scaun cu rotile: Viața mea e mai de folos pentru cei din jur!
Mihai Neșu a ajuns paralizat după ce s-a accidentat grav la un antrenament

Mihai Neșu, 36 de ani, vrea să pună bazele unui centru modern destinat celor cu probleme neuromotorii. Bugetul necesar, 3.5 milioane de euro, e strâns din donații, iar cei care vor să ajute o pot face cu ajutorul unui sms la numărul 8844.

Fostul internațional a dezvăluit cum este viața sa acum, după teribilul accident suferit la data de 10 mai 2011, în Olanda, la unul dintre antrenamentele echipei pentru care juca atunci, Utrecht. Ex-fotbalistul a fost diagnosticat cu fractură în zona cervicală, rămânând paralizat.

Nu știu dacă mi-ar mai fi de folos să umblu. De când sunt accidentat, mi se pare că viața mea e mai de folos decât înainte pentru cei din jur. Când eram fotbalist, aveam bani, îmi cumpăram tot ce doream, însă nu știu cât de utilă a fost acea perioadă. Nu m-am visat niciodată paralizat. Doar că pic în gol sau mă mișc mai greu, de exemplu. Visele sunt cu totul altfel. Sunt sănătos. Chiar dacă mă mai visam în scaun, la un moment dat mergeam. Nu mă iau însă după vise. Prefer să mă bucur de realitatea fiecărei zile.” , a spus Neșu conform gsp.ro.

Jucătorul care a îmbrăcat și tricoul celor din Ghencea a povestit. „În primul an am fost destul de OK. Apoi, când am văzut că nu mă fac bine, a început disperarea, deznădejdea, eram supărat pe tot ce se întâmpla în jur. Pe toată lumea! Am trăit doi ani foarte grei. Până în 2016, nu dormeam noaptea aproape deloc, trebuia să iau pastile.

Apoi, la un moment dat, s-a întâmplat practic o minune, fără să fac eu ceva anume. Am început să fiu mai liniștit, să se schimbe multe în viața mea, să apară de nicăieri oameni noi, care au ajuns să-mi fie buni prieteni. Am avut putere să trec peste perioada aceea critică, iar pentru ultimii trei ani nu mă plâng de nimic.” , a explicat Neșu pentru sursa citată.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Salariu minim brut va fi diferit pentru trei categorii de angajați, de luni! Sunt domenii cu două câștiguri brute și, implicit, alte pensii
Salariu minim brut va fi diferit pentru trei categorii de angajați, de luni! Sunt domenii...
GALERIE FOTO. „Devoratoarea de milionari” din Călărași i-a înnebunit pe englezi!
GALERIE FOTO. „Devoratoarea de milionari” din Călărași i-a înnebunit pe englezi!
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
Gabriela Lucuțar, înșelată de soț! A fost acesta adevăratul motiv al divorțului?! „Regina Întunericului” face lumină! „Recunosc…”
Gabriela Lucuțar, înșelată de soț! A fost acesta adevăratul motiv al divorțului?! „Regina Întunericului” face...
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a...
Patru polițiști au fost surprinși la pândă cu radarul. Fotografia care a înfuriat șoferii:
Patru polițiști au fost surprinși la pândă cu radarul. Fotografia care a înfuriat șoferii: "De-a...
Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Un bărbat a murit strivit de mașina de teren, de față cu soția și copilul
Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Un bărbat a murit strivit...
Radar în Bulgaria: poți ignora amenda sau o vei primi acasă, prin poștă?
Radar în Bulgaria: poți ignora amenda sau o vei primi acasă, prin poștă?
Celine Dion s-a filmat în timpul unei crize cauzate de sindromul persoanei rigide! Imaginile dure cu artista au ajuns virale pe internet
Celine Dion s-a filmat în timpul unei crize cauzate de sindromul persoanei rigide! Imaginile dure...
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Dialogul dintre Patrick și Gagea. Concurentul nu poate trăi cu gândul că fosta lui iubită are ochi și pentru Patrick: „Dacă ea se folosește de mine ca să te reaprindă pe tine?”
Dialogul dintre Patrick și Gagea. Concurentul nu poate trăi cu gândul că fosta lui iubită...
Andreea Antonescu a spus ce crede despre relația Andreei Bălan cu Victor Cornea! Ce reacție a avut când a auzit de nunta secretă a prietenei sale: „Adevărul îl știm noi”
Andreea Antonescu a spus ce crede despre relația Andreei Bălan cu Victor Cornea! Ce reacție...
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele...
TOP 3 aplicații rivale pentru Google Maps si Waze care-și fac treaba foarte bine
TOP 3 aplicații rivale pentru Google Maps si Waze care-și fac treaba foarte bine
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Cum a reușit un român să cheltuie de 6 ori mai puțini bani pentru vacanța în Grecia. Metoda bărbatului a generat mari controverse în mediul online
Cum a reușit un român să cheltuie de 6 ori mai puțini bani pentru vacanța...
Top alimente din comerț periculoase pe care nu e bine să le consumi. Le găsești în rafturile din față și vei fi tentant să le cumperi: ”Ar trebui să aibă un avertisment”
Top alimente din comerț periculoase pe care nu e bine să le consumi. Le găsești...
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27 iunie
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27...
Cum a reacționat Monica Bîrlădeanu, după ce s-a aflat data nunții cu Valeriu Gheorghiță! Cei doi urmează să se căsătorească în scurt timp! „Vorbește lumea”
Cum a reacționat Monica Bîrlădeanu, după ce s-a aflat data nunții cu Valeriu Gheorghiță! Cei...
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri...
EXCLUSIV. Cazul Pandarof stă de 2 ani în DIICOT, în timp ce instituţia refuză să transmită informaţii publice despre caz, sub pretextul că şi-ar periclita o anchetă în desfăşurare. Surse: pe interceptări ar fi „picat” şi fostul prim adjunct SRI
EXCLUSIV. Cazul Pandarof stă de 2 ani în DIICOT, în timp ce instituţia refuză să...
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
Guvernul, la sapă de lemn. Se iau măsuri disperate
Guvernul, la sapă de lemn. Se iau măsuri disperate
Turist în GRECIA anului 2024. Reprezentantul Forum Thassos, despre cazurile de FURTURI și creșterile de prețuri. ”E o destinație...”
Turist în GRECIA anului 2024. Reprezentantul Forum Thassos, despre cazurile de FURTURI și creșterile de...
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și...
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor...
Confesiunea cutremurătoare a mamei fetei ucise de iubit într-un hotel din București:
Confesiunea cutremurătoare a mamei fetei ucise de iubit într-un hotel din București: "Mi-am văzut copilul...
Motivul pentru care Fuego a vrut să renunțe la muzică. Greutățile care l-au marcat: „M-au sabotat, m-au făcut să plâng. N-am avut ce mânca”
Motivul pentru care Fuego a vrut să renunțe la muzică. Greutățile care l-au marcat: „M-au...
Ce să pui peste porumbul fiert ca să iasă delicios și aromat. Trucul genial pe care puține gospodine îl cunosc
Ce să pui peste porumbul fiert ca să iasă delicios și aromat. Trucul genial pe...
Patru zodii primesc un cadou neașteptat în următoarele 4 zile. O mare dorință devine realitate
Patru zodii primesc un cadou neașteptat în următoarele 4 zile. O mare dorință devine realitate
×