Povestea lui Costică Calmuschi (64 de ani) este, de-a dreptul, impresionată. Bărbatul și-a pierdut locuința în urma unui divorț complicat și, de aproape cinci ani, s-a mutat pe Dealul Melcilor din Brașov.
“Mi-am pierdut casa cu acte în regulă. Statul român m-a dat afară cum ai da un pisoi”, și-a amintit bărbatul, potrivit libertatea.ro.
Pe Dealul Melcilor, inițial, Costică a stat într-o colibă. Ulterior s-a mutat într-un cort, într-o zonă pustie. Acolo trăiește după un program strict și nu are niciun fel de pretenție de la cineva. Totuși, când coboară în oraș, bărbatul este curat și îmbrăcat modern.
Pe Dealul Melcilor locuiește de aproape cinci ani.
“Câte sărbători nu am făcut aici… Crăciun, Revelion, Paști sunt șterse de la mine de pe hârtie. Și totuși mergem înainte”, povestește bărbatul.
“Eu de 7 ani nu mi-am făcut baie. Mi-e și rușine să spun. Mă șterg cu prosoape ude. Nici la medic nu am mai fost de zece ani”, a mai spus bărbatul, care aduce apa în bidoane mari de plastic, de la un izvor din apropiere.