Temperaturile scad în următoarele zile, de sâmbătă va ploua, iar în regiunile montane vor fi viscol și ninsori. ANM a anunțat cum va fi vremea până marți inclusiv.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ
Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât normele climatologice pentru ultima decadă a lunii decembrie. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 8 și 15 grade, iar cele minime între 3 și 11 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor. Cu precădere din a doua parte a zilei, aria ploilor se va extinde treptat și va cuprinde Banatul, Crișana, Maramureșul, cea mai mare parte a Transilvaniei și local Oltenia, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. În restul teritoriului va ploua slab și pe spații restrânse, mai ales noaptea. În zona montană înaltă, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste și la cote mai reduse, ziua în regiunile intracarpatice și noaptea, în cele estice. Îndeosebi la începutul intervalului, în special în regiunile extracarpatice, se va semnala ceață, anunță romaniatv.net.
BUCUREŞTI
Cerul va fi temporar noros, iar noaptea va crește probabilitatea de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 5…6 grade. Mai ales la începutul zilei vor fi condiții de ceață.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ
Cerul va fi mai mult noros, iar aria ploilor va cuprinde, treptat, cea mai mare parte a țării. La munte, cu precădere la altitudini mari, în special în a doua parte a intervalului, se vor semnala precipitații mixte. Cu o probabilitate mai mare în regiunile vestice și sud-vestice precum și în zonele montane și submontane aferente acestora, local cantitățile de apă ce se vor acumula vor fi însemnate. Vântul va avea intensificări la munte, pe creste temporar va sufla tare, iar la cote mai reduse, intensificări ale vântului vor fi și în restul țării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 8 și 17 grade, iar cele minime între 2 și 11 grade.
BUCUREŞTI
Cerul, variabil ziua, se va înnora treptat începând cu orele serii și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă în jurul a 9 grade.
PROGNOZA METEO LUNI
Vremea va fi în general închisă și se va răci, iar temporar se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, cu excepția zonei de munte unde cu precădere la altitudini mari va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. În a doua parte a intervalului, cu o probabilitate mai mare în zonele mai joase de relief în special din centru și nord-vest, pe arii restrânse ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Pe suprafețe mici, cu precădere în vest și nord-vest precum și în zona montană aferentă, se vor acumula cantitățile de apă mai însemnate. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în vestul și sudul țării, iar la munte, în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali va sufla tare, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 14 grade, iar cele minime între -1 și 7 grade.
BUCUREŞTI
Vremea va fi în general închisă și se va răci, iar trecător va ploua slab, cu o probabilitatea mai mare noaptea. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 4…5 grade.
PROGNOZA METEO MARȚI
Vremea se va menține în general închisă, iar local și temporar se vor semnala precipitații – ninsori la munte, mixte îndeosebi în centrul țării și ploi în rest. Vântul va mai avea intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, dar la cote mai reduse și în vestul, sud-vestul, centru și nordul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 10 grade, iar cele minime între -3 și 5 grade.
BUCUREŞTI
Vremea se va menține în general închisă și vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.
De Crăciun, vremea se menţine închisă. Precipitaţii se vor semnala în vest, centrul și nordul ţării.