Caz tragic la Iași, unde o fetiță de doar 6 ani, din clasa pregătitoare, a murit după ce a căzut pe scările liceului unde era cazată. Fetița, originară din județul Suceava, avea probleme cu vederea și era internată la Liceul Special “Moldova” din Târgu Frumos. (VEZI ȘI: MAMA COPILULUI MORT LA PECINEAGA, FILMATĂ ÎN DISCOTECĂ, DANSÂND PE MANELE)
Duminică după-amiază, fiind nesupravegheată, copila a căzut pe scările internatului, de la etajul doi. Ea a fost grav rănită în urma impactului, fiind transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Medicii de acolo nu au mai putut însă să o salveze, iar luni dimineață au declarat decesul. Imediat după ce fetița a murit, echipe de polițiști, dar și de la Inspectoratul Școlar Județean Iași, au descins la liceul din Târgu Frumos.
„S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru a afla cauzele decesului”, a precizat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
„S-a dispus cercetarea disciplinară a pedagogului care a fost ieri de serviciu și a directorului unității de învățământ. Fiind o cercetare în curs, la acest moment nu pot să vă dau date certe”, a spus și Luciana Antoci, purtător de cuvânt al ISJ Iași. (CITEȘTE AICI: TRAGEDIE LA MĂTĂSARU, ÎN DÂMBOVIȚA. O MAMĂ ȘI-A GĂSIT COPILAȘUL MORT)