Jumări de porc cu ceapă și pâine. Aceasta este combinația la care cei mai mulți români salivează și asta pentru că este cu adevărat delicioasă. Iată cum prepari cele mai bune jumări de porc și care sunt beneficiile lor.
Jumările de porc reprezintă unul dintre cele mai apreciate preparate tradiționale românești. Chiar dacă au un conținut ridicat de calorii, sunt specialiști care susțin că sunt totuși sănătoase, dacă sunt consumate cu măsură. Iată o rețetă de jumări de porc cu care poți obține cele mai gustoase jumări, pentru a-ți impresiona familia și prietenii.
Oricum le dorim, jumările sunt simplu de preparat, iar rezultatul va fi unul apreciat. Acesta explică faptul că nu sunt necesare multe ingrediente, reţeta pentru jumări crocante este uşor de preparat. Folosind şorici cu puţină slănină, poţi face cele mai gustoase jumări de porc crocante.
Se taie grăsimea de porc în cuburi potrivit de mari, se pun într-un vas cu sită și se presară sare peste ele. Se amestecă bine cu sarea de câteva ori și se lasă la odihnit, la rece, timp de o zi sau măcar 6-8 ore, cât să pătrundă sarea.
A doua zi se pun jumările într-un ceaun, la foc mediu și se adaugă 2-4 linguri de apă sau chiar mai multă. Se amestecă din când în când în ele să se rumenească uniform. Când se formează untura și jumările își schimbă culoarea, se adaugă o ceapă curățată și tăiată îm patru. Ceapa va da gust bun și aromă atât jumărilor cât și unturii, Când ceapa începe să se ardă, se va înlătura din untură.
Jumările nu trebuie uscate foarte rău, ci lăsate mai suculente atunci când le scoatem cu o paletă într-o sită. Untura se strecoară și se pune în borcane de sticlă sterilizate, apoi se păstrează la loc răcoros pentru a fi folosită la alte preparate.
Alături de cârnații de casă, jumările sunt unele dintre cele mai apreciate preparate tradiționale.
Citește și: CIUPERCI UMPLUTE. 5 REȚETE DE CIUPERCI UMPLUTE GUSTOASE
Uimitor, jumările conțin și grăsimi monosaturate, care sunt foarte sănătoase și chiar necesare organismului. Consumate cu moderație, acestea îți protejează inima și nu cresc nivelul colesterolului. Pentru că, ceea ce consumi este de fapt colagen concentrat din pielea porcului, jumările au o cantitate foarte mare de proteine care sunt benefice masei musculare și oaselor. Ai grijă, totuși, că acestea să nu conțină prea multă sare.
Totuși, jumările conțin un număr foarte mare de calorii, așa că, mai ales cei care țin la siluetă, ar trebui să fie atenți la cantitatea de jumări de porc consumată.
Jumările contin 823 calorii pe 100 de grame, reprezentând 41.15% din totalul de 2000 de calorii recomandat zilnic. În plus, în medie, acestea mai conțin 12 g de proteine și aproximativ 83.2 la sută grăsimi.
Citește și: MUJDEI DE USTUROI. 10 REȚETE DE MUJDEI DE USTUROI DELICIOS