O pictură din biserica Sfântul Nicolae din Târgu Jiu, edificiu ortodox vechi de peste 200 de ani, a fost distrusă de un instalator care a montat o centrală termică. Imaginea a devenit virală pe internet şi a stârnit atât amuzament, cât şi indignarea enoriaşilor. (VEZI ȘI: TOP 20 – DOREL ÎN ACȚIUNE. CELE MAI COMICE GREȘELI TEHNICE)
Polițiștii au deschis dosar penal, în cazul bisericii monument istoric din Târgu Jiu, găurită pentru montarea unei centrale termice. Imaginea cu o pictură veche de 200 de ani, de pe peretele interior al lăcașului de cult, distrusă de coșul de evacuare, a fost postată, în urmă cu câteva zile, pe o rețea de socializare, de Marius Tudor, un apărător al patrimoniului. Reprezentanții Direcției pentru Cultură Gorj spun că nu a fost dat niciun aviz, pentru amplasarea centralei, în Biserica Sf. Nicolae.
„Având în vedere aspectele apărute în spaţiul public, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 2002 – 2003, persoane necunoscute, au executat lucrări de amplasare în interiorul Bisericii Sf. Nicolae şi Sf. Andrei, din municipiul Târgu Jiu, a unei centrale termice, al cărei coş pentru evacuare a fost montat prin străpungerea zidului lăcaşului de cult, printr-o frescă ce reprezintă unul dintre ctitorii Bisericii, fără a avea autorizaţie de construire.
În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi executarea de lucrări fără autorizaţie de construire”, au transmis reprezentanții poliției gorjene.
Biserica Sfântul Nicolae din Târgu Jiu a fost ridicată în 1795. Lucrările, însă, au fost terminate 20 de ani mai târziu. Cel mai mult s-a lucrat la pictura interioară. Au fost realizate lucrări de excepție care, în cei 200 de ani, au fost restaurate cu mulți bani de la buget, fiind vorba despre un monument istoric.
Parohia a decis să monteze o centrală termică pentru ca enoriașii să nu tremure de frig la slujbe.
Centrala a fost montată fix pe o pictură care aparține chiar ctitorilor bisericii. Instalatorul și-a folosit chiar „imaginația”, astfel încât ceea ce părea o pictură de excepție s-a transformat într-o batjocură la adresa ctitorilor. Enoriașii au fost extrem de revoltați și au postat imaginile pe retelele de socializare. Oamenii îi cer acum preotului să mute centrala în altă parte. (NU RATA: VIDEO VIRAL. ”DOREL” FACE RAVAGII ÎNTR-UN DEPOZIT)