Un sibian bănuit că și-a omorât soția, dându-i o palmă și sugrumând-o după o ceartă, pentru „a-i închide gura”, a fost arestat preventiv. Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă, dar a adormit alături de cadavrul soției.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, doi soţi de 66 și 68 de ani, care locuiau împreună, dar în camere separate, s-au certat.
Pentru că femeia l-a înjurat, „vrând să îi închidă gura”, bărbatul a lovit-o la față şi a strâns-o de gât, după care femeia a murit.
Bărbatul a încercat apoi să înghită erbicid şi a dormit alături de cadavrul soției. A doua zi, bărbatul i-a povestit cele întâmplate unui vecin, iar acesta l-a informat pe fiul victimei despre incident. Autopsia preliminară a stabilit că moartea femeii a fost violentă, cauzată de asfixie mecanică prin sugrumare.
„Leziunile constatate s-au putut produce prin comprimarea gâtului şi obstrucţia cavităţii bucale şi narinelor cel mai probabil cu mâinile, precum şi prin zgâriere cu unghiile şi au rol determinant în producerea decesului survenit la aceeaşi dată”, se arată în comunicat.
Bărbatul a recunoscut fapta, arătând însă că doar ar fi lovit-o pe fosta sa soţie cu muchia palmei la nivelul bărbiei, nu că ar fi strâns-o de gât.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului pe o perioadă de 30 zile, pentru omor.