La scurt timp, după ce s-a aflat că Viorica Dăncilă a pierdut alegerile prezidențiale, fiul său, Victor, a publicat pe contul său de socializare un mesaj.
„Din timpul care trece îmi place cine rămâne…”, a scris Victor Dăncilă.
După ce a pierdut alegerile, președintele social-democrat a spus că partidul se va concentra pe următoarele alegeri, cele locale și parlamentare din anul 2020.
„Este un lucru important pentru noi, ne vom concentra pe alegerile locale și alegerile parlamentarea, atunci nu vom avea votul din Diaspora, care este într-adevăr un vot masiv, ne bucură prezența la vot. Și cred că de la acest aspect trebuie să plecăm, pentru că cu același număr de voturi în anul 2016 am intrat la guvernare, am avut un scor foarte bun. Acestea sunt obiectivele noastre următoare”, a mărturisit Viorica Dăncilă.