Vârsta la care frumoasele din lumea mondenă și-au pierdut virginitatea este un subiect fierbinte și incitant. Chiar dacă nu toate preferă să vorbească despre prima experiență sexuală, există și cazuri în care inhibițiile sunt lăsate deoparte, iar detalii picante ies la iveală.
Gabriela Cristea a fost ”pe repede înainte”, am putea spune, vedeta pierzându-și virginitatea la… 13 ani. Pare incredibil, dar este adevărat. Gabriela Cristea s-a îndrăgostit prima oară la 13 ani, de un băiat din cartier, cu câţiva ani mai mare decât ea. Iar de aici și până la primul contact sexual nu a mai fost decât… un pas. Mai mult, Gabriela Cristea a făcut avort atunci când avea doar… 16 ani. A fost o ”rebelă”, în adevăratul înțeles al cuvântului, fumând înainte de a ajunge la liceu și fiind o mare amatoare de petreceri.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează un cuplu admirat în showbizul autohton. Au două fetițe împreună și, în ultima vreme, au căutat o bonă care să aibă grijă de ele atunci când părinții sunt ocupați, programul amândurora fiind foarte încărcat. Bucuroasă fiindcă, în sfârșit, a reușit să descopere bona potrivită, Gabriela Cristea a făcut și o mărturisire de senzație. O eventuală a treia sarcină a apărut în discuțiile dintre fani, iar întrebarea care rămăsese, până acum, fără răspuns, poate fi plasată la… ”Ați întrebat și v-am răspuns tranșant”.
„Promit că o să mă revanșez față de el (n.red. – Tavi Clonda). Vai, ne-am făcut un dormitor matrimonial. Toată lumea intră și zice: îl faceți pe-al treilea, iar eu zic, nu, nu, e doar pentru noi. Tavi stă deocamdată cu fetele. De săptămâna viitoare avem o candidată la statutul de bonă care să ne ajute. Tavi vrea să se implice în proiecte de televiziune”, a declarat Gabriela Cristea în cadrul unei emisiuni de televiziune.