Universitatea Craiova a trecut la scor de neprezentare, scor 3-0 (1-0) de FC Hermannstadt pe stadionul „Ion Oblemenco”, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I.
Victoria oltenilor a fost obținută grație golurilor marcate de Nicuşor Bancu (min. 39) și Alexandru Cicâldău (min. 68), rezultatul final al confruntării fiind stabilit prin autogolul ivorianului Ousmane Viera (min. 76).
„ La 3-0, normal că mi-a plăcut echipa. Cu echipe de genul ăsta, la Craiova, trebuie să fie diferență de 3-4-5 goluri. Trebuia să avem un meci precis. Voiam să marcăm 3 goluri pentru a-i întrece pe cei de la Astra”, a declarat Victor Pițurcă, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova.
Cu acest rezultat, Universitatea a ajuns la o serie de patru jocuri consecutive fără înfrângere, înregistrând două victorii acasă şi două egaluri în deplasare. De partea cealaltă FC Hermannstadt nu a mai câştigat de nouă etape, având cinci egaluri şi patru înfrângeri, fiind pe locul 13 cu 14 puncte.
În urma succesului înregistrat în Bănie, echipa pregătiă de Victor Pițurcă a urcat pe locul 2 în clasamentul Ligii 1 cu 31 de puncte, având acelați număr de puncte cu Astra Giurgiu, dar cu un golaveraj superior. Oltenii pot însă ceda locul 2 în clasament astăzi în cazul în care Viitorul se impune în epilogul rundei a XVII-a pe teren propriu cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Următoarea rundă, Universitatea va juca în deplasare la Sf. Gheorghe în timp ce Hermannstadt va primi pe teren propriu vizita campioanei CFR Cluj.
Rezultate etapa a XVII-a Liga 1
CFR Cluj – Chindia Târgovişte 4-0
Politehnica Iaşi – FC Voluntari 2-2
FCSB – Astra Giurgiu 1-3
Academica Clinceni – Dinamo 2-2
Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 0-0
Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 3-0
Luni, 25 noiembrie
ora 20:30 Viitorul – Sepsi