În ciuda victoriei clare obținută de Petrolul cu 3-1 (3-1) contra formației Viitorul Pandurii Tg. Jiu în prologul rundei a XVII-a a Ligi a 2-a și a faptului că acest rezultat vine să confirme că formația sa este pe drumul cel bun Flavius Stoican, antrenorul principal al „lupilor gallbeni” a declatat că elevi săi sunt departe de a-și atinge obiectivul.
Cu victoria de pe „llie Oană”, Petrolul a urcat pe locul 3 cu 28 de puncte, la egalitate cu UTA care este pe locul 2, arădenii având însă două meciuri mai puțin disputate, apropiindu-se și la două lungimi de liderul CS Mioveni care astăzi va primi pe teren propriu vizita Rapidului.
„Ceea ce mă bucură, că nu cedăm şi jucăm până la final. A fost un meci greu, cu o echipă care joacă fotbal, care pasează. Bravo lor! Dar cu atât este mai mare bucuria că am reuşit să câştigăm această partidă. Vom vedea dacă vom promova, e greu de realizat. De ce spun asta? Vedeţi şi dumneavoastră ce bătaie este la vârful clasamentului. Nu este uşor, de aceea şi jucătorilor încerc în fiecare zi să le implementez lucrul acesta. Orice punct câştigat este acumulat acolo, este pus în clasament şi contează enorm. Am avut acel accident cu UTA, îl numesc accident pentru că a fost un meci în care noi am dominat, dar o să vină şi revanşa. Până atunci, trebuie să fim foarte atenţi, să acumulăm puncte. Avem acum un meci, sâmbătă, nu avem prea mult timp de bucurie, pentru că acest meci de la FC Argeş contează enorm în economia clasamentului şi vreau să fim încrezători că putem să facem un meci bun” , a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Petrolul Ploiești.
Celelalte opt partide ale intermdiarei care are loc în Liga a 2-a se vor disputa astăzi.
Program etapa XVII-a Liga a 2-a
Petrolul Ploiesti – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 3-1
Miercuri, 13 noiembrie
ora 14:00 Dunărea Călărași – FC Argeș Pitești
ora 14:00 CS Sportul Snagov – Turris Oltul Turnu Măgurele
ora 14:00 UTA Arad – Gloria Buzău
ora 14:00 Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Reșița
ora 14:00 Ripensia Timișoara – Politehnica Timișoara
ora 14:00 Metaloglobus București – Farul Constanța
ora 17:30 Universitatea Cluj – Concordia Chiajna
ora 19:30 CS Mioveni – Rapid București