Un polițist, fost ofițer DGA, pus sub control judiciar într-un dosar de șantaj, a fost filmat când plânge în hohote în curtea IPJ Arad, colegii încercând să-l consoleze. Polițistul a intrat de vineri în concediu medical.
Scenele au fost filmate, joi, de un martor. În filmare se vede cum, în curtea IJP Arad, polițistul stă între două mașini de poliție și plânge în hohote. Colegii săi încearcă să-l consoleze și reușesc să-l determine să se ridice.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că polițistul a reacționat astfel după ce a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind cercetat penal într-un dosar de șantaj, faptă care datează de pe vremea când era încadrat ca ofițer la DGA.
De vineri, bărbatul este în concediu medical și urmează să se interneze într-o clinică de boli cardiace din Timișoara, au adăugat sursele citate.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Arad au declarat că polițistul în cauză este încadrat la IPJ Arad din data de 24 octombrie, fiind mutat la cerere de la Serviciul Județean Anticorupție.
„Ieri dimineață, pe fondul unor afecțiuni cronice cardiace a suferit un șoc emoțional manifestat printr-o criză de nervozitate. Imediat a fost preluat de medicul și de psihologul unității, fiind administrată medicație pentru afecțiunea cardiacă și s-a asigurat asistența psihologică în situații de criză”, au transmis reprezentanții Poliției Arad.
După ședința de asistență psihologică, agentul a plecat la medicul de familie.