Polițiștii din Brașov au început o anchetă și fac cercetări pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”, după ce mai mulți elevi din aceeași clasă dintr-o școală din Brașov s-au îmbolnăvit și au fost internați cu hepatită.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis, joi, că s-a sesizat în acest caz și că polițiștii „efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”. Ancheta polițiștilor a început după ce mai mulţi elevi ai aceleiaşi clase dintr-o şcoală din Braşov au fost internaţi la spital cu hepatită A, boala mâinilor murdare.
În sala de clasă urmează să fie amenajată o secție de votare, iar joi, în urma controlului efectuat de către Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului (CRPC) Brașov, încăperea a fost dezinfectată.
„Așa spun ei, că au făcut dezinfecția. Noi o să verificăm. Decamdată nu am luat măsuri, așteptăm acte”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorin Susanu, șeful CRPC Brașov.
Potrivit acestuia, sesizarea a venit de la mai mulți părinți, astfel că a început un control la Școala nr. 12 din Brașov. Sorin Susanu a spus că părinţii semnalau faptul că mai mulţi elevi din aceeaşi clasă sunt internaţi cu diagnosticul de hepatită A şi nu ştiau dacă să-şi mai trimită copiii la şcoală.