CFR Cluj s-a impus la scor de neprezentare în duelul din „Gruia” susținut cu Academica Clinceni, scor 3-0 (0-0). Victoria care i-a readus pe ardeleni în fotoliul de lider al Ligii 1 a fost însă conturată greu, ilfovenii fiind egalii campioanei în prima repriză.
La pauză, nemulțumit de jocul prestat de elevii săi, Dan Petrescu a avut o intervenție în „forță” în vestiar, iar rezultatul s-a văzut imediat pe tabela de marcaj. La șapte minute de la reluarea jocului, Culio a deschis scorul din penalty, după care Lacina Traore (min. 68) şi Ciprian Deac (min. 71) au rezolvat ecuația meciului, confruntarea terminându-se cu scorul de 3-0.
Dan Petrescu, a recunsocut după joc că la pauza meciului cu Academica Clinceni a avut o ieșire necontrolată în vestiar, ieșire însă care i-a trezit la realitate pe elevii săi.
„E important să marcăm goluri, pentru că lumea de-aia vine şi a venit pe frigul ăsta, cei care au venit, să vadă spectacol şi goluri. La CFR, când câştigi cu 1-0 nu e bine şi normal că ne doream mai multe goluri, dar în repriza întâi a intrat foarte rău Traore, în repriza a doua, după ce a explodat vestiarul, a început să joace şi el. A fost cea mai dură conferinţă a mea de când sunt în fotbal, mai ales pentru Traore şi pentru Omrani. Am avut şansă că am dat gol repede, am început bine repriza a doua şi ne-am făcut meciul mai uşor, dar vă spun sincer, meciul nu a fost uşor”, a declarat Dan Petrescu.
În urma acestui succes, CFR Cluj a acumulat 30 de puncte, a revenit din nou la un avans de două pucte față de Viitorul și a pus o presiune teribilă pe Universitatea Craiova, formație care dacă va pierde duelul cu Dinamo de luni de la Severin, va rămâne la șase puncte în spatele campioanei.
Program etapa a XV-a Liga 1
Viitorul Constanța – Chindia Târgoviște 3-0
Gaz Metan Mediaș – FC Hermannstadt 1-1
CFR Cluj – Academica Clinceni 3-0
Duminică, 3 noiembrie
Ora 16:30 FC Voluntari – FC Botoșani
Ora 21:00 FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Luni, 4 noiembrie
Ora 18:00 Astra Giurgiu – Poli Iași
Ora 20:30 Universitatea Craiova – Dinamo București