Gabriela Cristea încearcă să apară, tot timpul, cu zâmbetul pe buze, chiar dacă mai apar și unele probleme de sănătate, între timp. Frumoasa vedetă le-a povestit fanilor săi ce se întâmplă și chiar a dorit să le cunoască părerile în urma acestei interacțiuni.
Vedeta a postat un mesaj pe pagina sa de Instagram, insistând asupra unei probleme medicale care nu-i dă pace și care trebuie rezolvată de urgență. Unde trebuie să meargă Gabriela? La un oftalmolog, pentru că literele ”îi joacă în pagină” atunci când citește, iar o astfel de situație devine îngrijorătoare.
„20-30 pagini în fiecare seară. De ceva vreme constat că “îmi joacă literele în pagină” şi am nevoie urgent de un consult oftalmologic. Voi de la ce vârstă purtaţi ochelari?”, a scris Gabriela Cristea pe Instagram. Surprinzător, Tavi Clonda a dat de înțeles, tot prin intermediul Instagramului, că habar nu are despre această problemă medicală a Gabrielei. Iar mesajul său este elocvent. ”Şi mie nu-mi zici??”, a întrebat Tavi Clonda pe Instagram.
Premiera show-ului “Like a star” a fost umbrită de o problemă delicată de sănătate a prezentatoarei, din păcate. Gabriela Cristea se confruntă cu o alergie, care i-a afectat vocea. Cu toate acestea, în glasul ei se putea simți bucuria, entuziasmul că a revenit pe micile ecrane cu un nou proiect de teleziviune. Mai mult, în cadrul unei intervenții la “Acces Direct”, îndrăgita prezentatoare a făcut turul casei emisiunii “Like a star”, unde vor locui în următoarea perioadă cei 12 concurenți și i-a încurajat pe telespectatori să îi fie alături.
”Ei vor avea prima probă practic să aleagă cum vor sta în dormitoare. Vorbim despre 12 concurenți, 6 fete și 6 băieți, care sunt semi-cunoscuți, care au devenit virali. (…) În această seară de la 18:45, vă așteptăm pe Antena Stars, pentru că vă invit la un show exploziv, este un experiment social media. Este o variantă originală. Așa că, vă invităm să fiți împreună de noi, să-i descoperiți pe cei 12, să descoperiți vila asta în totalitate. Este gala de premieră. Iar de la ora 00.00, veți vedea cum s-au acomodat concurenții în vilă”, a mărturisit Gabriela Cristea în cadrul emisiunii “Acces Direct”.