Pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, au intervenit în această după-amiază, în comuna Bobicești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren viran, în apropierea curților unor cetățeni.
La sosirea echipajului, incendiul se manifesta la vegetație uscată și mărăciniș, cu flacără și degajări mari de fum. Proprietara uneia din gospodăriile din zona în care se manifesta incendiul, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită decedată, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.
În urma incendiului, a ars vegetația uscată pe aproximativ un hectar.
Reamintim cetăţenilor că arderea vegetației uscate este interzisă, singura excepție fiind situația în care dețin un document din care să rezulte faptul că terenul este infestat cu dăunători. În această situație este obligatorie obținerea permisului de lucrul cu focul și asigurarea măsurilor pentru prevenirea propagării focului la culturi agricole, locuințe, căi de comunicații, instalații sau fond forestier.