Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost rănit, joi, după ce a fost lovit de o mașină, pe o trecere de pietoni din orașul Slatina, județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, accidentul s-a produs pe str. Calea București, din Slatina.
În timp ce traversa strada, adolescentul în vârstă de 16 ani, din Roșiorii de Vede, a fost lovit de o mașină condusă de o femeie în vârstă de 35 de ani, din Slatina.
„Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fiind conștient”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.