În urmă cu cinci ani, Mircea Solcanu a fost nevoit să se retragă de pe ”sticlă” după ce a fost concediat de postul Pro TV pentru o afirmație șocantă pe care a făcut-o în legătură cu Ionuț Anghel, micuțul care a fost sfâșiat de câini în anul 2013.
Mircea Solcanu a folosit, în anul 2014, cuvinte foarte dure la adresa familiei Anghel și, chiar dacă ulterior a retractat, colaborarea cu Pro TV a devenit doar o amintire.
“Familia Anghel! S-a inventat munca. Dacă nu vă place munca, duceţi-vă copilul să-l mănânce alţi câini, se pare că din asta trăiţi. Ce sumă aţi încasat în urma participării la emisiuni TV, acelea care se desfăşurau când copilul vostru era pe catafalc?”, a declarat Mircea Solcanu la vremea respectivă.
După această experiență nefericită, Mircea Solcanu s-a reprofilat, mutându-se la Constanța și înscriindu-se la actorie. Nici în ceea ce privește starea de sănătate nu a stat prea bine, din nefericire, fiind diagnosticat cu cancer – în anul 2012 – și fiind nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală dificilă. Lui Mircea Solcanu i-a fost descoperită o tumoră la cap, iar intervenția chirurgicală s-a desfășurat la Viena.
“Pur şi simplu, am murit puţin pe parcursul intervenţiei chirurgicale, dacă pot spune aşa. Treaba cu luminiţa de la capătul tunelului este adevărată, dar nu e o luminiţă, ci un ditamai reflectorul. Acum, pot spune că nu trebuie să-i mai plângem pe morţi, ci mai degrabă să ne plângem pe noi. Dacă Dumnezeu m-a lăsat în viaţă, am decis să le spun şi altora experienţa mea. Am schiţat deja cartea”, a declarat Mircea Solcanu după operație.
Considerând, așa cum a declarat, că începe o nouă ”aventură” a vieții sale, Mircea Solcanu s-a dedicat activității de voluntariat – implicându-se activ în zona apărării drepturilor animalelor – și s-a înscris la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, acolo unde a susţinut examen în sesiunea de vară, fiind admis la „fără taxă“ – la specializarea Artele spectacolului (Actorie).