Dana Nălbaru a devenit cunoscută că membră a formației Hi-Q, în urmă cu mai mulți ani. Între timp, trupa s-a destrămat, iar vedeta a acordat un interviu în care a dezvăluit cum i s-a schimbat viața după acel moment.
„Eu nu m-am retras niciodată cu adevărat din viaţa publică. Deşi în mentalul oamenilor, pentru că nu am mai apărut la TV, s-a înţeles că am dispărut. Dar eu am făcut tot timpul lucruri. Am avut proiecte muzicale. E adevărat, nu le-am mai promovat la TV, dar cei care mă urmăreau ştiau tot ce fac. Am avut proiecte pentru copii. Deci cumva, eu nu mi-am mai încetat activitatea, doar că nu am mai apărut pe sticlă. Nu am mai acordat interviuri. Nu am mai fost pe prima pagină a revistelor. A fost o alegere datorită faptului că toate aceste lucruri îmi mâncau din timpul pe care am vrut să-l dedic copiilor mei. Eu am trăit epoca de glorie la tinereţe şi mi-a fost foarte bine”, a declarat artista, potrivit okmagazine.ro.
„Pentru mine succesul personal e mult mai important. Adică felul în care mă raportez eu la mine şi la ceilalţi, decât ceea ce reprezintă succesul la public. Când ai succes la public, oamenii au aşteptări de la tine şi, dacă vrei să rămâi numărul unu, trebuie să satisfaci acele nevoi. Iar de multe ori, nevoile pe care ceilalţi le au nu se confundă cu nevoile tale, ci sunt cu totul altele.
Şi aici intervine cumva dezechilibrul. Şi balanţa poate să încline în partea cealaltă, nu înspre nevoile tale, şi astfel să producă o ruptură sufletească. Pentru mine s-a întâmplat lucrul ăsta, fiindcă eu nu mi-am dorit neapărat să am succes. Viaţa a fost foarte bună cu mine şi mi-a oferit lucruri foarte frumoase, însă succesul n-a fost o nevoie. Şi în momentul în care am fost copleşită de cererea celorlalţi s-a produs în mine o ruptură emoţională”, a mai spus Dana Nălbaru.