Fiul actorului Iurie Darie era internat de aproape două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Ducu Darie a murit astăzi, 18 septembrie, informaţia fiind confirmată de mama lui vitregă, Anca Pandrea (73 de ani).
Alexandru Darie suferea de ciroză şi era pe listele de transplant hepatic, iar în ultimele luni starea sa de sănătate s-a agravat. În urmă cu zece zile, el a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, cu o complicaţie la plămâni, spun apropiaţii artistului.
Ducu Darie, cum îi spun prietenii, s-a născut pe 15 iunie 1959 într-o familie de artişti, părinţii săi au fost Consuela Roşu şi Iurie Darie. „Cred că de pe la 3 ani, 3 ani şi jumătate, am început să cresc în teatru. Nu exista bonă, baby-sitter şi-aşa mai departe, aşa că părinţii mă luau la repetiţii, la Teatrul de Comedie, unde erau amândoi angajaţi. Era perioada de glorie a Teatrului de Comedie: director era Radu Beligan, iar trupa era de fapt o pleiadă fantastică de actori, de la Dem Rădulescu, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, până la cei mai tineri, care atunci erau Sanda Toma, Grigore Gonţa.
Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti. În 1984 a debutat ca asistent de regie la Teatrul de Stat din Oradea. Consacrarea internaţională s-a produs odată cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“ (1991), pe care ziarul „The Guardian“ l-a considerat a fi cea mai bună montare de la producţia cu acelaşi nume semnată de Peter Brook. Spectacolul a fost distins cu premiile pentru cel mai bun regizor şi cele mai bune costume la prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru „I.L. Caragiale“.
În anul următor, a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic“, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un „eveniment al stagiunii’“. A mai regizat în Statele Unite, la Performing Arts Centre, New-York „Mizantropul“, de Moliere şi „Cabala bigoţilor“, de Mihail Bulgakov.
Din 2002, Alexandru Darie conduce Teatrul Bulandra, conferindu-i acestuia un statut unic între teatrele din România, cu artişti de elită şi cu o dimensiune profund europeană. În 2006, este ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, ducând la bun sfârşit în 2011, două mandate consecutive la conducerea acestei prestigioase instituţii.
Anul trecut, Ducu Darie, director al Teatrului „L.S. Bulandra“ din 2002, a realizat un spectacol impresionant prin desfăşurarea de forţe: „Coriolanus“, cu o distribuţie de 70 de actori, cu Şerban Pavlu cap de afiş, în rolul principal. Spectacolul a avut premiera oficială în Festivalul Naţional de Teatru, la Sala „Toma Caragiu“ a Teatrului Bulandra.