Tavi Clonda și Gabriela Cristea vor trece din nou prin emoții. Pe 6 septembrie, fetița lor, Thea Iris Selena, va fi cel mai răsfațat copil, atât de către părinții lui, cât și de nași, Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu. Micuța va fi creștinată, iar la eveniment sunt așteptate peste 100 de persoane.
„Petrecerea de botez o să fie un pic mai mare, cum a fost şi la Victoria. 100, 100 şi ceva de persoane. Este rezonabil. Prieteni apropiaţi, familie, aşa ne-am gândit”, a declarat Tavi Clonda, potrivit spynews.ro.
„Botezul o să fie unul tradiţional, o să avem ursitoare, animatori pentru copii. La ora 11 se taie filmul pentru copii, inclusiv pe ale mele, vreau să le ducem la culcare pentru că pentru noi ora 11 este foarte târziu… Noi la 10 suntem cu toţii în pătuţ. Adică ele… O să facem şi un fel de dansul mirilor, o să fie… dansul botezului, band, o să interesant. O amestecătură frumoasă”, au mai cei doi.
Cele mai frumoase idei au fost puse în practică pentru marea petrecere. Băuturi rafinate, preparate sofisticate, un program artistic spectaculos, într-o locație cu un design aparte. Pulpă de raţă, cartofi dauphinoise, varză caramelizată cu sos de fructe de pădure, somon cu creveti Black Tiger, legume dulci cu sos lemon butter, Roast Beef cu Sos Remoulade, Filé de Porc cu Sos de Prune, sunt doar o parte din preparatele alese pentru a delecta papilele gustative ale invitaților.
Tortul micuței Thea Iris Selena va fi unul special, atât în ceea ce privește gustul, cât și design-ul, în ton cu tema petrecerii.