Omul de afaceri Remus Rădoi a declarat, la sediul Poliției Caracal, că deține informații potrivit cărora polițiștii ar sprijini interlopii din zonă, subliniind că membrii clanurilor ar fi fost chiar informați de anchetatori cu privire la informațiile din dosare sau cu privire la descinderi.
Remus Rădoi a spus, la sediul Poliției Caracal, că fostul adjunct al IPJ Olt, Nicolae Alexe, îl contacta pentru ajutor în cazul privind dispariția Alexandrei deoarece „probabil de-a lungul timpului i s-a adeverit faptul că furnizam niște date de o acuratețe foarte mare și într-un timp foarte scurt”.
„Consider lipsit de profesionalism dacă dânsul a purces doar la acele informații de la noi și nu a apelat la metodele clasice pe care dânșii le au în sensul de a verifica în baza de date a poliției și de a cere informații și la surse interne”, a spus Rădoi.
Omul de afaceri mai spune că are informații potrivit cărora poliția din Caracal ar sprijini clanurile de interlopi.
„Cel puțin în două dăți, unul din șefii poliției Caracal a sunat telefonic pe unul din membrii grupării și l-a informat cu privire la informațiile pe care eu le dădeam în cadrul unor anchete. Într-o altă situație, un domn de la DIICOT a fost sunat de membrul unui clan și i-a confirmat că într-adevăr au un dosar în lucru la DIICOT, lucru care vă dați seama trebuia să fie strict secret și nu trebuia să fie știut. La fel, domnul procuror Călina Ionuț ne-a făcut o confesiune cu privire la faptul că Dumitru Dumitru, șeful DIICOT, ar fi stat de vorbă cu domnul Mirea Nicolae (fost șef Poliția Caracal, n.r.) înainte de descinderi spunându-i despre dosar – este afirmația dânsului. În același sens am asistat la o discuție, de fapt unul din polițiști mi-a reprodus cum înainte de o descindere la un infractor acasă, domnul Mirea Nicolae îl înștiințase pe acel infractor că urmează să aibă loc percheziția”, a spus Rădoi.
Sursa citată a mai spus că informațiile furnizate de acesta au ajutat, în 2012, la destructurarea rețelei infracționale care se ocupa cu traficul de minore. De asemenea, Rădoi ar mai fi furnizat informații autorităților.
„Da, am primit răspunsuri (din partea anchetatorilor, n.r.), mi s-a confirmat că ceea ce arătam eu acolo a fost verificat și din sursele dumnealor interne, respectiv din informații de la DGPI și din alte servicii, mi s-a adus la cunoștință că s-a început un dosar la DGA Central, care a fost preluat de DGA Olt cu privire la lucrătorii de poliție care erau implicați în aceste situații, dar mi s-a adus la cunoștință și de către DIICOT central că dosarul de la Slatina vizavi. de care eu arătam că sunt grave nereguli procedurale și aveam bănuiala, dar și dovezi că dosarul ar fi fost trântit intenționat, mi s-a adus la cunoștință că DIICOT central a preluat acest dosar și că se va reinstrumenta”.