Cu siguranță multe lume s-a întrebat de ce mecanicul care a îngrozit o țară întreagă purta genunchiere în momentul în care a fost săltat de polițiști. Un medic ortoped a explicat care ar putea fi rostul lor.
Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, a declarat, luni, la Caracal, că Gheorghe Dincă nu este nebun și a cerut autorităților ca acesta să fie păzit bine „să nu poată să fie sinucis”.
„Mă tem foarte mult că cei care, să zicem așa, vor să facă rău, nu bine, se gândesc la două teme. Una din teme este că i se promite că va fi scos nebun, nu am spus că i se promite de către autorități să fim înțeleși, iar alții cum să-l suprime. Părerea mea este și anunț oficial și rog să fie foarte bine păzit, să nu poată să fie sinucis și nici scos nebun pentru că nu e nebun”, a declarant Tonel Pop.
Suspectul s-a plâns în repetate rânduri poliţiştilor că aceştia îl tratează inuman, că l-au agresat şi i-au dat să bea apă care s-a încălzit. În momentul capturării lui Dincă, anchetatorii nu au luat în seamnă faptul că bărbatul purta genunchiere la ambele picioare, fapt care poate să trădeze o accidentare sau probleme articulare.
Medicul Tarek Nazer, specialist Ortopedie-Traumatologie, a explicat posibilele cauze pentru care Gheorghe Dincă avea genunchii astfel protejaţi.
„Aceste genunchiere fără suport metalic, decupate în zona rotulei şi cu arici se achiziţionează în mod normal de la farmacie. Nu vorbim de unele profesionale care sunt recomandate în cazul unei patologii specifice de către medic.
Aşadar, fie le purta ca să scape de un disconfort minor, fie că ar avea probleme mai serioase. Faptul că bărbatul din Caracal are 66 ani ne poate conduce cu gândul că suferă de o afectiune de tip degenerativ, anume gonartroză (artroza genunchiului), problemă des întâlnită la această vârstă”, a declarat Nazer pentru click.ro.