Cercetările la locuința lui Gheorghe Dincă, suspectul privind dispariția Luizei și Alexandra, pe care, zice acesta, le-a ucis, au scos la iveală detalii uluitoare. El și-ar fi confecționat cu atenție butoriul în care spune că și-a ars ultima victimă.
„În cenuşa aflată într-un butoi metalic, prin cernere, au fost identificate mai multe fragmente de oase calcinate şi dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente, au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte două fragmente de lănţişoare, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară unei monturi de inel ce prezentau urme de ardere”, au declarat procurorii de la DIICOT Craiova.
La aproape două săptămâni de atunci, persoane specializate spun lucruri îngrozitoare despre acest caz. Astfel, din câte se pare, criminalul din Caracal și-a făcut butoiul pentru a arde victimele! . ”La o analiză atentă, se poate observa clar că acel recipient este conceput pentru incinerare. Are anumite orificii ce dau de înțeles acest lucru, orificii larerale pe unde întră aerul și automat se produce o accelerare de ardere. E clar că a fost gândit când a fost realizat. Nimic nu este întâmplător acolo”, au caracterizat specialiștii, potrivit Kanal D.