Foarte mulți polițiști – în activitate sau retrași – sunt de părere că Gheorghe Dincă este un criminal în serie. Unul dintre aceștia este Valeriu Șuhan, fost ofițer de poliție judiciară. Acesta este tranșant și spune că Gheorghe Dincă are mai multe victime la activ.
Firește, oamenii s-au întrebat cum de este posibil ca un bărbat de 65 de ani să se apuce, dintr-o dată, de crime înfiorătoare. Specialiștii au fost, de la bun început, sceptici. Cei care au alcătuit profilul lui Gheorghe Dincă au insistat asupta ideii că acesta are mai multe victime, nu numai două, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.
„Între cele două omoruri, au trecut aproximativ patru luni. Cine ar putea crede că două fapte atât de îngrozitoare, de omor, precedate şi urmate de celelalte sălbăticii, săvârşite la un interval relativ scurt de timp, se estompează într-atât în mintea autorului, încât acesta nu-şi mai aminteşte unde a abandonat resturile umane ale victimelor, ucise în urmă cu două zile, respectiv patru luni ? E o întrebare retorică, evident… Cred că, având mai multe victime pe conştiinţă, Dincă e într-o fază de negare, de respingere şi auto-convingere, într-o stare psihică tulbure, de confruntare interioară cu propriile fapte, dar şi cu perspectiva propriei evoluţii dominat fiind de frica de răspunderea ce se prefigurează”, a declarat Valeriu Şuhan, informează mediafax.ro.
Valeriu Șuhan consideră că Gheorghe Dincă a recunoscut, suspect de repede, cele două crime. ”O perdea de fum”, crede fostul ofițer. Cu atât mai mult cu cât există elemente contradictorii în declarațiile lui Dincă, iar acesta încearcă să demonstreze că nu a dorit să le ucidă pe fete, totul întâmplându-se în mijlocul unor accese de furie incontrolabilă.
„În opinia mea, Dincă Gheorghe este ucigaşul celor două fete, Alexandra şi Luiza, dar şi al altora ca ele. Sunt câteva elemente recente care mă îndreptăţesc să spun asta. Dincă recunoaşte că a luat viaţa celor două victime, afirmând în mod mincinos dar convenabil sieşi din perspectiva încadrării juridice a faptelor sale, omor calificat sau lovituri cauzatoare de moarte, şi că în în nici unul dintre cazuri, nu a avut intenţia de a ucide, ci pur şi simplu le-a lovit cu pumnul, ceea ce le-a cauzat moartea. (…) De la început, mi-a atras atenţia şi am comentat împreună, că recunoaşterea cu atâta grabă a săvârşirii celor două îngrozitoare fapte, coroborat cu alte situaţii concrete pe care le-am detaliat la vremea respectivă, îmi trezeşte temerea că, toate la un loc, se constituie într-o perdea de fum în spatele căreia se află adevărata faţă a lui Dincă, un monstru”, a mai declarat Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, potrivit sursei menționate mai sus.