Hidrologii au emis, marți, avertizări Cod galben de inundații pe mai multe râuri din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Potrivit specialiștilor, sunt posibile creșteri de debite cu depășiri ale cotelor de atenție.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis, marți, avertizări Cod galben de inundații, valabile în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Potrivit specialiștilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate și a celor prognozate, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Una dintre avertizări, în vigoare până la ora 23.00, vizează râurile mici din bazinele hidrografice Mara și Lăpuș, din judeţul Maramureș, iar o alta, valabilă până la ora 24.00, râurile din bazinul hidrografic Someșul Mare, din judeţul Bistrița-Năsăud.
A treia avertizare emisă de hidrologi, în vigoare tot până la miezul nopții, vizează râurile din bazinele hidrografice Suceava și Moldova, din judeţul Suceava.