Bogdan Nicolae Brînzoi este tânărul care va reprezenta România la Mister Supranational 2019, concurs ce va avea loc în luna decembrie, în Polonia. Modelul în vârstă de 31 de ani a câștigat Mister România 2019, în 12 iulie. CANCAN.RO, site-ul nr 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, povestea lui Bogdan. Pe lângă modeling, ”Cel mai frumos bărbat” din România în 2019 lucrează ca analist de vânzări la o multinațională. (Citește și: Soția cunoscutului fotbalist s-a dezbrăcat la plajă. Fosta MISS este… top!)
Bogdan, originar din Sibiu, a locuit o vreme în Madrid, acolo unde a și studiat și a început cariera de model, după ce a fost remarcat de o renumită agenție de modeling. Are o înălțime de 1,85 m și vorbește fluent româna, spaniola și engleza. Bodgan deține o diplomă în managementul afacerilor și un masterat în ingineria calculatoarelor. În prezent, locuiește în București și lucrează ca analist și model de afaceri.
„M-am născut în Sibiu, iar la vârsta de 13 ani am plecat în Madrid. Acolo mi-am continuat studiile și am absolvit Facultatea de Business Management. De ceva timp mă aflu în România, m-am mutat în București, aici lucrez într-o companie multinațională ca Sales Analyst, iar uneori mai colaborez cu anumiți designeri la prezentări de modă.
Primii pași în lumea modei au început în 2014, când am fost selectat de o agenție renumită de modeling. În toți acești ani am prezentat pentru principalii designeri din Spania, având prezentări și editoriale în Madrid, Malaga și Tenerife”, ne-a declarat, în exclusivitate, Mister România 2019. (Citește și: N-o mai recunoști! Cum arată azi fosta ”Miss Playboy” din urmă cu 13 ani)
Din 2015, tânărul lucrează în industria modei cu branduri bine cunoscute din Spania, România și a apărut în reviste de modă precum Vogue, Schön sau Cosmopolitan. „Am câștigat titlul de Mister Madrid, ceea ce m-a ajutat să particip la concursul Mister Global Spain, unde am cunoscut oameni importanți din industria modei și showbiz din Spania. Acolo l-am cunsocut și am avut sprijinul lui Felix Ramiro, purtându-i ținutele și promovându-i brandul la concurs. În România am mai participat la Feeric Fashion Week, prezentând pentru branduri românești și din străinătate. Am avut publicații în reviste precum Schon Magazine, Vogue, Cosmopolitan”, a mai mărturisit Bogdan Brînzoi pentru CANCAN.RO, site-ul nr 1 din România.
Călătoriile, afacerile, sportul, moda și înțelegerea diferitelor culturi sunt printre lucrurile care îl fac pe Bogdan fericit. Se antrenează în sala de gimnastică minimum patru zile pe săptămână pentru a rămâne în formă, se bucură de alergări în aer liber pentru a rămâne conectat la natură și dans: „De obicei mă antrenez de patru-cinci ori pe săptămână, face parte din stilul meu de viață, iar în ultima vreme mă pregătesc intens pentru concurs, respectând o dietă și orele de somn. Pentru mine e o onoare să îmi reprezint țara în acest concurs de prestigiu și voi lupta pentru a duce România pe un loc cât mai sus„.
În viitor, Bogdan vrea să fie un antreprenor de succes și să deschidă o asociație de caritate pentru a ajuta copiii fără un acoperiș deasupra capului. El trăiește după motto-ul „Frumusețea nu are legătură cu aspectul, factorul important este frumusețea interioară – umilința, respectul pentru ceilalți, ambiția, fiind cea mai bună versiune a ta și un model de model pentru ceilalți„. (Citește și: Cum arată Daniela Nane în costum de baie, la 48 de ani! Fosta Miss Universe România ține dietă)