Oana Roman se vede obligată să își vândă apartamentul unde stă împreună cu familia ei. Ea și soțulei vor să își cumpere o casă în afara Bucureștiului, unde o va lua și pe mama ei, Mioara Roman, cu ei, deoarece nu se simte foarte bine și nu vor să o lase să stea singură.
Vedeta a mai explicat că un motiv în plus pentru care vrea să vândă locuința sunt câțiva vecini cu care a avut diverse conflicte, ba chiar a făcut plângere a poliție.
„Mama nu s-a simţit bine acum ceva vreme. Acum e mai bine. Pentru că nu s-a simţit bine, eu m-am speriat foarte rău. Norocul a fost că a putut sa mă sune să-mi spună că i s-a făcut rău. Până am ajuns la ea, am simţit că trec vreo trei ani. Era mijlocul zilei, eu stau în Tei, ea destul de departe. Am sunat la Salvare, a ajuns înaintea mea… În urma analizelor nu s-a identificat realmente de la ce… Pentru că s-a lovit foarte tare când a căzut, a fost destul de nasol. A stat atunci o săptămână în spital…
Mă tot gândeam că e foarte complicat faptul că stă destul de departe de mine. Am ajuns la concluzia că într-un fel trebuie să fie mai aproape de noi ca să o putem monitoriza un pic mai mult. Nu eram pregătiţi în vara asta să o facem, dar forţaţi de alte împrejurări am hotărât că e mai bine să vină să stea la noi. Problema este că noi nu avem destul spaţiu încât să stăm toţi pe o perioadă lungă în această casă. Noi avem un apartament foarte frumos, care are aproape 100 de metri pătraţi, dar doar trei camere.
Izabela e mare deja, trebuie să aibă camera ei… Varianta la care ne gândim este să vindem apartamentul şi să cumpărăm o casă mai mare, cu mai multe camere, în care putem sta toţi liniştiţi. Probabil nu va fi chiar în Bucureşti. Noi aveam de mult gândul să ne mutăm la casă, să avem curtea noastră, să scăpăm de câţiva vecini.
Pot să scriu o carte despre ce discuţii am avut cu vecinii… Mi-au pus gard la terasă, am depus plângere pentru că pentru orice astfel de construcţie trebuie să ai autorizaţie… Acum au pus camere de luat vederi (…) Ei ne pun pe toţi din bloc să plătim pentru nişte camere pe care le folosesc ca să vadă ce face câinele meu în grădină„, a povestit Oana Roman în emisiunea „Agenţia VIP”.