Petre Roman și Silvia Chifiriuc s-au căsătorit în 2009, fructul dragostei lor fiind un băiețel, pe nume Petrus. Recent, în cadrul unui interviu, bruneta a oferit detalii mai puțin cunoscute de la începuturile poveștii ei de iubire cu fostul premier al României.
„Când l-am cunoscut pe Petre el nu avea o activitate prea intensă în politică. Era mult mai liber, mergea mult pe munte, mi-a insuflat şi mie această dragoste pentru munte. Eram la facultate când l-am cunoscut. A fost o perioadă superbă. Cineva de Sus mi-a dat să trăiesc altceva, la o intensitate superbă. Chiuleam de la cursurile de operă ca să prind trenul, că aveam un tren la 4 fără un sfert, şi îl prindeam şi mergeam la munte. Ţin foarte mult la acest echilibru, la armonie, să fie între noi pace”, a spus Silvia Chifiriuc.
Aceasta a vorbit și despre posibilitatea de a mai avea un copil cu Petre Roman. „Este un dar care nu se compară cu nimic. Când se întâmplă o aşa minune se întâmplă pentru că Dumnezeu vrea. Nu am căutat niciodată să fac tratament, nici nu am avut probleme”, a mai spus Silvia.