La ora transmiterii acestei știri traficul rutier este restricţionat pe DN 17, în zona localităţii Poiana Stampei, judeţul Suceava, după ce un TIR s-a ciocnit frontal cu un camion. Trei persoane au fost rănite, iar salvatorii au intervenit de urgență în urma producerii accidentului rutier.
Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN 17, în zona localităţii Poiana Stampei, judeţul Suceava, s-a produs o coliziune frontală între două autocamioane, din cauza unei depăşiri neregulamentare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe sensul de mers către Suceava, desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ.
Conform ISU Suceava, în accident au fost implicate trei persoane, respectiv una din TIR și două din camion.“O persoană din camion este încarcerată și se lucreaza pentru descarcerare. Intervin două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, 2 ambulanțe SMURD și un echipaj SAJ”, au spus reprezentanții ISU Suceava.
Potrivit oficialilor, cele trei persoane, conștiente, dar cu traumatisme multiple, sunt duse la spital.