A fost lăsat în libertate, după ce a fost acuzat că a vrut să violeze un bărbat! Este vorba tot despre un bărbat, de 52 de ani, care nu ar avea toate ”țiglele pe casă”. Zilele trecute, a ieșit gol pușcă pe o stradă din Plotonești, comuna Dimitrie Cantemir!
Bărbatul face des gestul, spre stupoarea localnicilor. Două femei susțin că acesta le-a pătruns în gospodării, peste una intrând în locuință, iar celeilalte izbindu-i ușa, în plină noapte. “E un pericol pentru copii. Îi cheamă pe stradă pentru o bomboană”, reclamă o localnică.
Politia confirmă faptul că pe numele bărbatului este deschis un dosar penal, pentru o tentativă de viol, petrecută de curând.
La mijlocul lunii iunie, Siminică Istrate, de 55 de ani, care nu are familie și obișnuiește să bea fără măsură, a fost acuzat de un consătean că l-a abuzat sexual. Victima are 55 de ani și locuiește singură. Acesta a declarat la Poliție că Siminică l-a atacat și l-a forțat să întrețină relații sexuale. Poliția confirmă cazul și faptul că pe numele bărbatului există un dosar de cercetare penală. “În cauză există un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol asupra unei victime în vârstă de 55 de ani. Fapta a fost sesizată pe data de 19 iunie. Dosarul este în lucru la Secția 4 de Poliție Rurală, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși”, au transmis reprezentatii Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.