Dinamo București a revenit în țară după cantonamentul centralizat de la Marbella, unde a înregistrat trei victorii din tot atâtea posibile.
În ultimul și cel mai important amical susținut în Spania, alb-roșii i-au învins la scor de neprezentare pe cei de la Kilmarnock, formație care a terminat ediția trecută a primei ligi scoțiene cu scor 3-0, golurile fiind marcate de Florin Bejan (min.11), Dan Nistor (min. 67) şi Andreas Mihaiu (min. 88). În acest ultim test
Dinamo a început meciul cu Straton – D. Ciobotariu, Klimavicius, Bejan, R. Grigore – Mrzljak, Răuţă – Sorescu, D. Nistor, Moldoveanu – Montini, iar după pauză au mai jucat Piscitelli, Moura, Bru, Brito, Mihaiu, I. Filip, D. Popa, Perovic şi G. Creţu.
Trupa din Șoseaua Ştefan cel Mare a avut victorii pe linie în stagiul din Spania. A mai câştigat cu 2-0 contra nord-irlandezilor de la Linfield şi cu 6-1 împotriva lui FC Bruno’s Magpies (Gibraltar).
Florin Prunea, noul președinte al „câinilor” s-a arătat optimist după acest cantonament în privința șanselor grupării alb-roșie de a prinde play-off-ul în noul sezon competițional al Ligii I care va debuta în week-end-ul viitor.
„Mare parte dintre jucătorii noi s-au integrat, mă refer la cei care au evoluat în competiţia internă. Bejan, fundaş cu experienţă, de mare calitate, Răuţă, Mrzljak … Valoarea te ajută. Mrzljak e un jucător extraordinar. Nu a făcut antrenament două săptămâni, dar se vede că e un jucător de valoare. Arătăm bine. Dinamo va fi în play-off”, a declarat Florin Prunea, noul președinte al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Dinamo va debuta în noul sezon luni, 15 iulie, cu un meci pe terenul Viitorului Constanţa, duelul fiind de la ora 21:00 în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look.