Soția șeicului din Dubai, Mohammed bin Rashid al-Maktoum, a fugit din Emiratele Arabe Unite împreună cu copiii acestora și cu 35 de milioane de euro. După fuga prințesei, acum, a apărut și prima reacție a șeicului.
Prinţesa Haya Bint al-Hussein, care e născută în Iordania şi a studiat în Marea Britanie, s-a căsătorit cu Şeicul Mohammed în 2004, devenind astfel a şasea lui soţie. Potrivit The Sun, prinţesa a fugit din Emiratele Arabe Unite împreună cu cei doi copii pe care îi are cu şeicul, dar şi cu suma de 35 de milioane de euro şi ar fi depus cererea pentru divorţ.
Inițial, se credea că prințesa ar fi fugit în Germania, însă, conform BBC ea se află în Londra. Potrivit cotidianului The Guardian, ea ″se teme pentru propria siguranţă″ după ce a fost solicitată revenirea sa în Emiratele Arabe Unite ″prin canale private din Dubai″, iar Ministerul de Externe tratează această problemă ca pe o ″dispută privată″.
Şeicul Mohammed şi-a exprimat supărarea după dispariţia soţiei sale într-un poem publicat pe internet în arabă şi engleză, notează Express.co.uk şi The Sun. Versurile publicate de Mohammed bin Rashid al-Maktoum vorbesc despre trădarea unei femei.