A fost desemnată jandarmul de onoare al Oltului, după ce a urcat pe podium la multe competiții sportive şi s-a implicat în numeroase campanii umanitare. Simona Floricel, plutonier adjutant în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, are aptitudini sportive recunoscute la nivel naţional. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea ei inedită. (VEZI ȘI: EL ESTE SUPER-POLIȚISTUL DE LA SLATINA)
Jandarmerița-campioană Simona Floricel a ajuns zilele trecute din nou pe podiumul național. (Coduri de reducere/cupoane) Desemnată jandarmul de onoare al Oltului, Simona s-a impus printre cei mai buni sportivi ai instituțiilor din subordinea MAI din țară, ocupând locul II la două probe din cadrul Campionatului de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne. (CITEȘTE AICI: POVESTEA ROMÂNULUI CARE A CUNOSCUT ”IADUL PE PĂMÂNT”. A SLUJIT 16 ANI ”LEGIUNEA STRĂINĂ”)
Reprezentantă a lotului județului Olt, Simona Floricel, plutonierul adjutant în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, a urcat de două ori pe podium. Sportiva a obținut locul II la probele de 800 de metri și 2000 de metri. Anul trecut, Simona a fost campion naţional la atletism, câştigând probele de 800 de metri şi de 1.500 de metri, la o competiţie desfăşurată în Capitală. (VEZI ȘI: EL E KARATISTUL CU PESTE 350 DE MEDALII!)
„Să fiu desemnat jandarm de onoare al judeţului Olt reprezintă pentru mine cea mai importantă distincţie pe care am primit-o până acum, ca o recunoaştere a meritelor profesionale. Sunt onorată de acordarea acestui titlu onorific şi consider că acesta impune realizarea tuturor activităţilor care vor urma la un nivel înalt.
Mă simt norocoasă şi recunoscătoare factorilor de decizie care au apreciat în asemenea măsură aportul meu la activităţile unităţii”, a declarat atunci, Simona Floricel. (NU RATA: POVESTEA JANDARMULUI CARE A DEVENIT UN FERMIER DE SUCCES)
În 2015, plutonierul major Elena-Simona Floricel, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, a făcut parte din lotul Ministerului Afacerilor Interne, care a ocupat locul I pe naţiuni la Campionatul Balcanic de Cros al Poliţiştilor. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, în capitala Greciei, Atena. Subofiţerul, care a participat pentru prima dată la o competiţie de asemenea anvergură, a făcut parte din echipa care s-a clasat pe locul I la proba de cros 4.000 de metri categoria open feminin.
Plutonierul adjutant Simona Floricel îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt din anul 2006, în decursul timpului participând la diferite competiţii sportive, la care a obținut rezultate foarte bune. (CITEȘTE AICI: POVESTEA CELUI MAI EXPERIMENTAT PILOT MILITAR DIN ROMÂNIA)