Băiatul care a revoluționat anul trecut învățământul românesc prin scrisoarea pe care a trimis-o unei redacții a împlinit, recent, de 20 de ani. Înconjurat de familie, prieteni și de persoanele dragi, Vlad Avarvari a fost foarte emoționat în momentul în care i s-a adus tortul.
Tortul a fost unul inedit, având pe el o fotografie în care Vlad era într-un studio de radio și în care erau puse și două mingi de baschet, aceasta din urmă fiind, pe lângă televiziune, o altă pasiunea a tânărului jurnalist.
Totodată, la petrecere au fost și persoane publice, printre care Dorian, cunoscut pentru hiturile “Aprinde Scânteia” cu Smiley, “Floare de nu mă uita” cu Andra și piesa proprie, “Mare Albastră”, Cristine Popa, cunoscută sub numele de scena “Missy Crissy”, celebră pentru piesa “Let your love out” cu Alex Velea, pentru colaborările cu Smiley și Damian Draghici, dar și sora lui Vlad, Andreea Avarvari (AVA), fiind cunoscută pentru numeroasele colaborări cu artiști celebri de la noi, precum Andra, Delia, Smiley, Loredana, Feli, Antonia.
Imediat după petrecere, Vlad a ținut să posteze o fotografie pe contul de Instagram, lângă care a scris “Vă mulțumesc!”, cu referire la cei prezenți de ziua lui.
De precizat că, în prezent, Vlad Avarvari este un student eminent la Facultatea de Jurnalism. De asemenea, la doar 20 de ani a ajuns să fie PR-ul surorii sale, Andreea, și să aibă colaborări cu mai multe vedete din showbiz.